Psalmii 79

Un psalm al lui Asaf. 1Dumnezeule, păgânii au intrat în moștenirea ta; templul tău cel sfânt l-au pângărit; au făcut Ierusalimul ruine. 2Trupurile moarte ale servitorilor tăi le-au dat să fie hrană pentru păsările cerului, carnea sfinților tăi pentru fiarele pământului. 3Le-au vărsat sângele ca apa în jurul Ierusalimului; și nu a fost nimeni să îi îngroape. 4Noi am devenit de ocară pentru vecinii noștri, o batjocură și un lucru de râs pentru cei ce sunt împrejurul nostru. 5Până când, DOAMNE? Vei fi mânios pentru totdeauna? Va arde gelozia ta ca un foc? 6Revarsă-ți mânia peste păgânii ce nu te-au cunoscut și peste împărățiile ce nu au chemat numele tău. 7Fiindcă au mâncat pe Iacob și i-au pustiit locuința. 8Nu îți aminti împotriva noastră de nelegiuirile dinainte; să ne întâmpine degrabă îndurările tale blânde, căci suntem foarte înjosiți. 9Ajută-ne, Dumnezeul salvării noastre, pentru gloria numelui tău, și scapă-ne și îndepărtează păcatele noastre, pentru numele tău. 10De ce să spună păgânii: Unde este Dumnezeul lor? Să fie el cunoscut printre păgâni, înaintea ochilor noștri, prin răzbunarea sângelui vărsat al servitorilor tăi. 11Să ajungă geamătul prizonierului înaintea ta; conform măreției puterii tale păstrează pe cei ce sunt rânduiți să moară. 12Și întoarce vecinilor noștri de șapte ori în sânul lor, ocara lor, cu care te-au ocărât, Doamne. 13Așa că noi, poporul tău și oile pășunii tale, îți vom aduce mulțumiri pentru totdeauna, vom vesti lauda ta din generație în generație.