Psalmii 80

Mai marelui muzician ca și „Crinul Mărturiei”, Un psalm al lui Asaf. 1Deschide urechea Păstorul lui Israel, tu, care conduci pe Iosif ca pe o turmă; tu, care locuiești între heruvimi, strălucește! 2Stârnește-ți puterea înaintea lui Efraim și Beniamin și Manase și vino, salvează-ne. 3Întoarce-ne, Dumnezeule, și fă să strălucească fața ta; și vom fi salvați. 4DOAMNE Dumnezeul oștirilor, până când te vei mânia pe rugăciunea poporului tău? 5Tu îi hrănești cu pâinea lacrimilor; și din plin le dai lacrimi să bea. 6Ne faci o ceartă pentru vecinii noștri și dușmanii noștri râd între ei. 7Întoarce-ne din nou, Dumnezeul oștirilor, și fă să strălucească fața ta și vom fi salvați. 8Ai adus o viță din Egipt, ai alungat păgânii și ai sădit-o. 9Ai pregătit un loc înaintea ei și ai făcut-o să prindă rădăcini adânci și a umplut țara. 10Dealurile au fost acoperite cu umbra ei și crengile ei erau ca cedrii cei mari. 11Ea și-a trimis crengile până la mare și ramurile ei până la râu. 12De ce i-ai dărâmat îngrăditurile, astfel că toți care trec pe cale o smulg? 13Mistrețul din pădure o pustiește, și fiara câmpului o mănâncă. 14Te implorăm Dumnezeul oștirilor, întoarce-te, privește din cer și vezi și cercetează această viță; 15Și via pe care dreapta ta a sădit-o și ramura ce ai întărit-o pentru tine, 16Este arsă cu foc, este retezată, ei pier la mustrarea înfățișării tale. 17Fie mâna ta peste omul dreptei tale, peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine. 18Astfel nu vom da înapoi de la tine; dă-ne viață și vom chema numele tău. 19Întoarce-ne din nou, DOAMNE, Dumnezeul oștirilor, fă să strălucească fața ta; și vom fi salvați.